9130 – Păduri de tip Asperulo-Fagetum

Descriere:
Habitatul este reprezentat de pădurile de Fagus sylvatica şi, în munţii mai înalţi, de Fagus sylvatica-Abies alba sau de Fagus sylvatica-Abies alba-Picea abies dezvoltate pe soluri neutre sau slab acide, cu humus de calitate (mull). Aceste păduri pot fi întâlnite atât la altitudini sub 700 m (pe versanţi umbriţi şi văi, chiar pe versanţi însoriţi cu vechi alunecări), cât şi la altitudini peste 700 m (pe versanţi cu diferite înclinări şi expoziţii, culmi, platouri). Aceste păduri sunt caracterizate printr-o reprezentare masivă a speciilor aparţinând grupurilor ecologice ale lui Anemone nemorosa, Lamiastrum (Lamium) galeobdolon, Galium odoratum si Melica uniflora şi, la munte, diferitelor specii de Dentaria, formând un strat ierbos bogat în specii şi abundent.

Specii caracteristice:
Stratul arborilor este compus fie exclusiv din fag, fie din fag cu amestec redus de carpen, gorun, cireş, paltin de munte, sorb de câmp, ulm, frasin, tei pucios, iar în sud-vestul şi vestul României sunt întâlnite şi speciile de cer şi gârniţă.
Stratul arbuştilor, cu dezvoltare variabilă, în funcţie de acoperirea realizată de arboret, este compus din Corylus avellana, Crataegus monogyna, Evonymus europaeus, Staphylea pinnata, Cornus sanguinea, Sambucus nigra etc.
Stratul ierburilor şi subarbuştilor, cu dezvoltare variabilă, conţine specii din floră de mull (Galium odoratum, Asarum europaeum, Stellaria holostea, Carex pilosa, Mercurialis perennis, Dentaria bulbiferai).

Suprafaţa ocupată în situl Căldările Zăbalei:
10%

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro