Denumire ştiinţifică
Ursus arctos
Denumire populară
Urs brun
Descriere
Ursul brun este cel mai mare carnivor terestru din Europa, aduții având lungimea corpului cuprinsă între 150-250 cm, înălţimea la umăr între 90-150 cm și o greutate de până la 250 kg (masculii). Culoarea blănii este în general maro şi adesea mai închisă sau chiar neagră pe spate, iar puii pot avea un guler alb care dispare după primul an de viaţă.
Este o specie solitară, astfel încât relaţiile între indivizi, în special adulţi, se bazează pe evitarea reciprocă, mai puțin în cazul femelelor cu pui sau în perioada de împerechere. Iarna hibernează, dar dacă sursa de hrană nu lipsește sau iernile sunt blânde, rămâne activ.
Suprafaţa teritoriului unui mascul este mult mai mare decât a unei femele, iar teritoriile variază în funcţie de zonă, accesibilitatea hranei şi densitatea populaţiei.
Hrană
Ursul este un animal omnivor, îşi satisface până la 85% din necesarul de hrană cu materie vegetală (fructe de pădure, plante verzi, suculente, alune etc.). Datorită dietei, ursul brun utilizează diferite tipuri de habitate naturale dar şi antropice, fiind o specie oportunistă din perspectiva obţinerii hranei. În perioada de toamnă, hrănirea este esenţială pentru supravieţuire, urşii acumulând un strat adipos suficient care să le permită să intre în somnul de iarnă.
Reproducere
Ursul este o specie poligamă. Împerecherea are loc în perioada aprilie-iunie, iar femela dă naştere la 1-3 pui, care au în primele zile o greutate de 350-500 g.
Perioadă critică
În cursul anului, ursul este vulnerabil în mod deosebit toamna (perioadă de hrănire intensă pentru intrare în hibernare, când se intensifică conflictul cu populaţia locală) şi primăvara (când femelele ies din bârlog însoţite de pui şi pot apărea conflicte om-urs).
Habitat
Pădurile de amestec din zona de deal şi de munte, de întindere mare, puţin deranjate de activitatea antropică, care oferă condiţii de adăpost, linişte şi hrană sunt indispensabile pentru supravieţuirea speciei. Bârlogul este amenajat în cavităţi naturale, arbori doborâţi, sub stânci, în zone izolate etc., iar deplasările sezoniere ale exemplarelor de urs sunt influenţate de resursa trofică existentă.
Răspândire
În România, populaţia de urs este distribuită de-a lungul întregii suprafeţe împădurite din Carpaţii României (93% în zona de munte şi 7% în zona de deal), ocupând o zonă de aproximativ 69.000 km². Mărimea populaţiei la nivel naţional este estimată la aproximativ 6.000 de exemplare, cea mai mare densitate înregistrându-se în judeţele Harghita, Covasna, Bistriţa, Braşov, Buzău, Mureş şi Neamţ.
