Denumirea ştiinţifică
Triturus cristatus
Denumirea populară
Tritonul (sălămâzdra) cu creastă
Descriere
Tritonul cu creastă este cea mai mare specie de triton de pe teritoriul Europei (femelele putând ajunge până la 18 cm), dar și cea mai periclitată. Corpul său este robust, cu pielea rugoasă, capul lat, botul rotunjit şi coada egală sau mai scurtă decât restul corpului, iar în perioada de reproducere, masculul prezintă o creastă dorsală înaltă şi dinţată, care pleacă din zona occipitală și ajunge până în vârful cozii. Coloritul este brun-închis spre negru, cu pete albe pe lateral, inclusiv pe cap. Pe abdomen, este galben până la portocaliu, cu pete negre, neregulate, ce alcătuiesc un desen mozaicat (deoarece acest model variază mult între indivizi, dar se modifică puţin de-a lungul timpului, poate fi folosit pentru identificarea individuală a animalelor).
Tritonul cu creastă are nevoie de bălți mari, cu vegetație submersă bogată pentru a-i oferi protecție. Stă în apă între lunile martie-iunie (unele exemplare rămân tot timpul anului), apoi iese pe uscat, dar rămâne în apropiere și își desfășoară activitatea pe timp de noapte. Ziua stă ascuns sub pietre, în găuri din pământ, sub frunzar sau buşteni căzuţi, hrănindu-se cu râme şi diferite artropode. Atunci când este deranjat, secretă o substanţă albicioasă toxică, cu miros caracteristic.
Hrană
Tritonul cu creastă este o specie extrem de vorace, hrănindu-se atât cu artropode şi râme, cât şi cu mormoloci şi tritoni mai mici.
Reproducere
În această perioadă, masculii se adună în grupuri şi execută dansuri nupţiale în faţa femelelor. După fecundare, femela depune peste 100 ouă izolate pe plante (din care multe nu se dezvoltă), în lunile martie-aprilie, iar larvele eclozează după 2-3 săptămâni.
Perioadă critică
Specia este îndeosebi vulnerabilă în perioada de reproducere şi până la metamorfoza larvelor (martie-iulie), când modificările caracteristicilor mediului acvatic pot influenţa supravieţuirea noilor generaţii de tritoni.
Habitat
Tritonul cu creastă este o specie predominant acvatică, preferând ape stagnante sau lin curgătoare, cu vegetaţie palustră şi expunere parţială la soare. Poate fi întâlnit şi în bazine artificiale (locuri de adăpat, iazuri, piscine), rareori în şanţuri sau urme de cauciucuri acoperite cu apă. În perioada de viaţă terestră, preferă pajiştile umede sau pădurile de foioase, putând parcurge chiar câteva sute de metri de la habitatul acvatic până la cel terestru.
Răspândire
Este întâlnit în mare parte din Europa centrală şi de nord, din nordul Franţei şi Marea Britanie până în Munţii Urali. În România, este răspândit aproape pretutindeni, la altitudini cuprinse între 100-1000 m, lipsind doar din Dobrogea şi lunca Dunării, unde este înlocuit de Triturus dobrogicus.
