Prezentare elevi Şcoala Gimnazială Nereju Mic (12.10.2018)
20 Oct 2018

Formarea elevilor cu o gândire şi un comportament ecologic este o obligaţie deosebit de importantă pentru a dezvolta dragostea şi grija faţă de natură, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii şi mediului înconjurător. Acest demers educativ şcolar şi extraşcolar pe tema ecologiei presupune o educaţie a elevilor pentru viaţă menită să-i ajute să facă faţă problemelor şi ameninţărilor cu care se confruntă mediul înconjurător în prezent şi în viitor.

Acesta a fost motivul pentru care a fost organizată, în data de 12.10.2018, ora 11:00, o prezentare pentru 20 de elevi din clasa a V-a ai Școlii Gimnaziale Nereju Mic. Prin aceasta elevii au înţeles importanța cunoașterii și adoptării unui comportament responsabil față de mediu, în general, și față de conservarea biodiversității, în special, în cadrul proiectului care vizează situl de importanță comunitară Căldările Zăbalei şi aria naturală protejată 2810 Căldările Zăbalei – Zârna Mică – Răoaza.

Prezentarea a fost interactivă, desfăşurată într-un cadru relaxat, informal iar membrii echipei de implementare a proiectului i-a ajutat să conştientizeze importanţa sitului Căldările Zăbalei, conservarea biodiversităţii şi protejarea mediului în ansamblu. Elevii au fost încurajați să îşi expună cunoştinţele, să împărtăşească experienţe, să adreseze întrebări şi să ofere cât mai multe exemple, iar curiozitatea le-a fost sporită prin intermediul unor informații interesante, al fotografiilor şi al imaginilor filmate.

Biodiversitatea a fost prima dintre noțiunile cu care au fost familiarizați copiii şi au surprins, pe bună dreptate, inclusiv faptul că omul este parte din biodiversitate, iar echipa de proiect a accentuat responsabilitatea pe care o are omul de a dobândi cunoștințele, abilitățile, motivația şi capacitatea de a lucra individual şi colectiv pentru protejarea mediului înconjurător, găsirea unor soluții la problemele actuale cu care se confruntă mediul înconjurător, dar şi pentru prevenirea apariției altora.

Prezentarea pe scurt a sitului Căldările Zăbalei le-a stârnit interesul şi mai mult, elevii au aflat, cu această ocazie, informații despre localizarea, suprafaţa şi caracteristicile sale naturale. Cu ajutorul roll-up-urilor de prezentare, elevii au înțeles cum au apărut ”căldările”, acestea fiind scobituri adânci și spectaculoase în piatră făcute de apele repezi și concentrice ale râului Zăbala. În acest mod, tinerii au devenit conștienți de necesitatea protejării sitului şi adoptării unui comportament adecvat pe viitor în vederea îmbunătăţirii mediului înconjurător pentru generaţiile prezente şi viitoare. Au fost, de asemenea, discutate modalitățile concrete de a proteja aria naturală Căldările Zăbalei, elevii sugerând singuri majoritatea comportamentelor potrivite (aprinderea focului numai în spaţii special amenajate, nedeteriorarea indicatoarelor, păstrarea liniştii, strângerea gunoaielor etc.).

Pentru o mai bună fixare a informațiilor şi spre amuzamentul copiilor, aceştia au fost împărțiți în echipe în scopul parcurgerii câtorva jocuri și activități interactive pe tema protejării mediului înconjurător care au avut ca rezultat realizarea unui mini regulament de comportare faţă de natură.

La finalul activității, aceștia au primit materiale suport pentru a se putea informa în continuare în legătură cu protejarea ariei naturale Căldările Zăbalei şi au asigurat membrii echipei de proiect că vor transmite toate aceste informații tuturor cunoscuților, vor oferi propriul exemplu comportamental oricând au ocazia şi se vor implica și în viitoarele acțiuni de conștientizare și educare asupra protejării mediului înconjurător, manifestându-și interesul inclusiv pentru activități în aer liber.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro