Prezentare profesori Şcoala Gimnazială Nereju Mic (05.06.2018)
15 iun. 2018

Ce este biodiversitatea? De ce este educația un element important pentru conservarea biodiversității? La aceste întrebări am oferit răspuns profesorilor Şcolii Gimnaziale Nereju Mic, pe parcursul primei întâlniri de informare dedicate acestora, organizate în cadrul programului educativ al proiectului.

Prin această prezentare tematică, s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare în rândul cadrelor didactice prezente în legătură cu măsurile de protecție a biodiversității, importanţa sitului de interes comunitar Căldările Zăbalei şi necesitatea de a o oferi educaţie ecologică elevilor şcolii. Întâlnirea a avut şi scopul de a accentua rolul formator decisiv pe care îl au profesorii în cadrul procesului educaţional, astfel încât aceştia pot determina adoptarea de către copii a unui comportament responsabil faţă de mediu.

Motivaţi să le transmită copiilor cât mai multe informaţii legate de protejarea naturii, profesorii au discutat cu echipa de proiect despre modul în care pot face acest lucru atât în cadrul orelor şcolare, cât şi prin activităţi extraşcolare pe care le pot organiza. În această privinţă, a fost evidenţiată importanţa dialogului şi a interactivităţii în cadrul orelor dedicate educaţiei de mediu. Profesorii au fost de acord că aceasta este cea mai eficientă metodă de a-i obişnui pe copii să aibă iniţiativă, să îşi expună părerea şi să îşi dorească să ia parte la proiectele comunității pentru a proteja natura.

La prezentare au luat parte 10 profesori, cărora le-au fost oferite materiale suport ce conţin informaţii suplimentare despre proiect şi despre situl Şindriliţa. Aceste materiale au fost puse la dispoziţie de către echipa de proiect pentru a asigura o informare aprofundată asupra activităţilor propriu-zise ale proiectului şi un reper general pe tema conservării biodiversităţii, astfel încât profesorii din Nereju Mic să beneficieze de sprijin în procesul de educare a elevilor pe teme ecologice.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro